Haos si Zambete

Vine Craciunul.

Vine Craciunul de… aproximativ 3 luni. Pentru ca mecanismul meu de autoaparare din copilarie s-a dat peste cap si a scornit un sistem care imi permitea sa suport mai usor zilele de scoala, a rezultat o impartire trimestriala a anului. Astfel, incepem cu o incalzire usoara -ziua mea, continuam cu o perioada de relaxare -plecarea la mare si incheiem in forta cu HO HO HO -Craciunul si revelionul.

Si daca tot vine Craciunul, in spiritul reclamelor pe fundal de jingle bells si a noilor modele de reni si brazi ciocolatii de anul asta, va invit sa va dati cu parerea de pamant despre idei de cadouri, destinatii de petrecut sarbatorile si, de ce nu, un wish list timpuriu. Cine stie ce bloguri mai citeste si Mosul inainte de culcare…

Doresc sa fac un apel catre cei care stau in spatiile inguste cioc in cioc, blocand astfel accesul. Va rog, daca se poate, sa va obisnuiti a va misca hoiturile amorezate catre locuri mai putin frecventate, cu mai putina aglomeratie. Nu o sa fiu rea si nu o sa spun ca dupa ce ma lovesc la tot pasul de voi in ipostaze care mai de care mai imbarligate, ajung sa am o senzatie stranie, care nu trece nici cu lamaie. Nu o sa spun asta. Pipaiti-va in voie, giugiuliti-va (urat cuvant) cu sonorul dat la maxim, sa stim in fiecare secunda cu precizie de chimist care e debitul de fluide schimbat. Doar dati-ne voie sa trecem pe langa voi fara sa fie nevoie sa va batem pe spate cu rusinea celui care are impresia ca a intrerupt un ritual de imperechere. Multumesc.

P.S.: “Umanitar”, pentru ca am ajuns la mila lor.

In weekend am fost la circ.

Eram eu, plus cateva sute de pitici, toti cu centimetri buni in minus fata de mine. Si totusi, ma simteam in elementul meu. E incredibil cat de mult te pot revigora cateva minute petrecute in preajma unor copii. Ma rog, o jumatate de ora. OK, aproape doua ore. Am ajuns mai devreme, na, ultima oara cand am fost la circ era in mezozoic.

Un prichindel in geaca de fas cu gluga trasa peste ochi facea ingerasi de zapada. Stiti cum, cand stai pe spate in zapada si dai din maini si din picioare. Numai ca el era pe burta, in nisip. Eu, copil mai fericit ca ala, in momentul cand se tavalea, n-am mai vazut. Foarte drag mi-a fost. Mai ales ca eu, la vremea mea -adica atunci cand daca spuneam cuiva ca merg la circ nu isi facea cruce si nici nu ma trimitea la 9, eram genul de copil care nu-si murdarea nici manecutele. Unde ma puneai, acolo stateam. Mai putin in cateva randuri, dar despre asta intr-un numar viitor.

Mai era si un tobogan, lat, pe care se dadeau cate 4 odata. Se strangeau grupuri, grupuri, si se aliniau la scara lui mai organizati decat i-ar fi putut organiza vreodata cineva. Din pacate, o invatatoare/profesoara/cadru didactic incert, vazand grozavia, a suferit un atac de panica transformat destul de repede intr-o criza de isterie. CUM SA SE DEA PE TOBOGAN? Daca isi frang diverse -si aici a inceput sa enumere aproape toate partile anatomice… Eu, daca eram in locul lor, saream pe ea. N-avea cum sa le faca fata. Prea multi, prea energici, toti unitit sub acelasi scop: sa-si rupa si ei pantalonasii in fund pe toboganul de Bucuresti, ca doar de aia venisera pana acolo. Si cand te gandesti ca pana atunci suportasera cu stoicism Antipa si alte cateva opriri din astea potrivite rau de tot pentru niste mogaldete de clasa a 2a si a 3a. Unuia din ei ii ieseau adidasii din picioare de la atata tzopaiala. Erau din Giurgiu.

Spectacolul a fost foarte bun. In mare parte, cu mult peste asteptari. Artisti deopotriva romani si straini. Nu fac asta de obicei, dar acum l-am mentionat cu buna stiinta, pentru ca prea multi “oameni mari” au uitat sa se bucure in dulcele stil al copilariei. Eu m-am simtit minunat. Nu m-am intors in timp, ci m-am bucurat cu mintea de acum si sufletul de atunci. In zilele in care bate vantul, e o alternativa la cafenelele aglomerate, sau chiar la teatru.

Weekendul asta, o plimbare in oraselul copiilor, cineva ?

:))

As vrea ca cei care vin la noi cu pas intins gata sa isi puna sufletul si viata toata pe tava si sa ne li ofere spre analiza si oblojire spirituala, sa se gandeasca de doua ori inainte sa o faca. Cine stie, poate ca nu avem chiar dispozitia necesara de a va arata compasiune. Poate avem si noi problemele noastre, poate nu avem timp sau poate pur si simplu ne doare undeva de ce unghie de la degetul mic vi s-a mai rupt voua, dar suntem prea diplomati sa v-o urlam in fata!

Eu inteleg dorinta asta nestavilita a unora de a se descarca de propleme spunandu-le altora. Nu imi sta in fire sa fac asta, insa pot intelege. Dar cand tu, centru inchipuit si autodeclarat al universului meu, vii la mine si incepi sa-mi torni povesti pseudo-lacrimogene, dramatizate pana aproape de Oscar, si vezi ca eu nu reactionez in alt fel decat sa dau din cap la fiecare 5 minute, ca un catelus de plastic de pe bordul masinii, asta ar trebui sa-ti dea de gandit. Pentru ca poate empatizez cu tine in primele minute (si faptul ca, de complezenta, am o mina compatimitoare e posibil sa te induca in eroare) si poate chiar o sa adun puteri nebanuite sa raman atenta pentru alte cateva minute, dar crede-ma: intr-un final o sa MI SE…  para mai putin interesant. Deci fa bine dragul meu si scote-ti capul de sub sutana in timp util, inainte sa te ajunga si blestemele mele, asa, ca bonus pentru staruinta.

Si, culmea! Dupa ce imi faci creierii terci pe perioade care par milenare prin chinul pe care il presupun, mai ai pretentia sa iti dau si sfaturi! Da-ti doua palme si muta-ti telenovela cu iz mioritic pe forumul de la acasa tv. Sunt sanse infinit mai mari sa ai un feedback pozitiv.

Ca sa nu mai zic ca, ascultandu-va, parca preiau cate putin din toate nenorocirile abatute, inchipuit sau nu, asupra voastra. Si zau daca vreau. Mai bine, daca tot insistati sa vorbim in loc sa mergeti ca orice om normal sa bociti o juma’ de ora singuri si sa va inecati amarul intr-o sticla de cateva grade ca apoi sa va veniti in fire si sa mergeti inainte, prefer sa va impartasesc eu povestiri insorite cu si happy ending din propria-mi gradina. Iar voi puteti sa stati acolo cuminti intr-un colt, cu carnetelul de notite, tragandu-va nasul din cand in cand si concentrandu-va dracu’ pe lucruri pozitive.

“Rudele noastre ar trebui sa aiba grija sa moara intr-un moment cand nu trecem printr-o perioada de anatonie. Altminteri, ce nemasurat efort ca sa arati interes pentru ghinionul lor!” -E. Cioran. E o exagerare, ca pentru exagerati.

V-am lasat, ma duc sa mai ascult niste scancete, niste vaiete. Oamenii astia dau dovada de resurse inepuizabile cand vine vorba sa-si planga de mila.

Astazi sunt o lenesa, recunosc. Urmeaza tot una de la arhiva.

“Am o veste proasta pentru voi. Femeile din Romania nu sunt cele mai frumoase. Frumoase de la mama natura adica. Si nu spun asta cu sensul ca ar exista altele mai frumoase decat ele. Pur si simplu nu mi se pare ca exista acel colt de lume paradiziac in care toate sa arate bine dimineata si nemachiate.  Mai, dar si cand se machiaza…

Asa ar arata o femeie superba in viziunea mea (eu fiind tot femeie la ultimele verificari, viziunea mea s-ar putea sa fie putin diferita de a …altora) : dimineata, cand se ridica din pat, sa aiba parul ciufulit, pielea catifelata si un parfum fresh ; la pranz cand este in criza de timp si trebuie sa predea proiectul sa aiba linia maxilarului frumos definita de la incordarea de printesa razboinica pusa pe harta, buzele senzuale, sprancenele usor arcuite de tensiunea situatiei si un tic nervos adorabil; seara sa se transforme in diva cu o coafura perfect stilizata, pleoape fumurii, gene lungi si unghiute candy-style. Iar noaptea poate fi cum vrea muschiu’ ei de gospodina si femeie fatala sa fie, atata timp cat publicul tinta este considerabil mai restrans numeric si cu preferinte evident cunoscute de catre performera in cauza. Deci pana la urma cu un strop de ingrijire si atentie la detalii oricine poate atinge perfectiunea pentru un anumit moment al zilei. Sa reusesti sa le faci insa pe toate cu stil este cu adevarat ceva notabil, care de obicei tine de temperamentul si personalitatea fiecareia, motiv pentru care eticheta de frumusete privita ca suma a tuturor celor enumerate mai sus ar trebui acordata cu justificata zgarcenie si simt de raspundere.

Analizati fetele si femeile pe care le intalniti in jurul vostru. Trasaturile lor sunt in destule cazuri departe de perfectiune. Dar pentru faptul ca in Romania vatmanitele ar putea reusi performanta de a trezi aproape oricui pasiuni subite si nebanuite, pentru ca facultatile sunt pepiniere de manechine ce pot fi oricand imprumutate la o defilare pe pasarela si pentru ca, in general, in afara de faptul ca este prietena fondului de ten si a cremelor de tot felul, romanca este ingrijita si arata impecabil indiferent de ora din zi, locul unde se afla si domeniul in care activeaza, jos palaria!! Sau textila, dupa preferinte…

Over and Out.”

Se intampla intr-o zi cand m-a frapat de-a dreptul cat de frumoasa si de aranjata era o vatmanita, trecuta altfel de mult de prima tinerete, a carei activitate zilnica se desfasura de pe un scaun jerpelit, dintr-un jegos de 32.