Haos si Zambete

Interpretarile.

In tot ce este inexact si imprecis, isi pot dovedi eficienta. Pentru ca nu se poate dovedi contrariul. Pornesti de la o premisa stiind ca este inutil si lipsit de sens sa incerci sa cauti o alta. Principiu folosit, mai mult sau mai putin constient, de astrologii “profesionisti” sau de la fel de “profesionistele” ghicitoare in bob, in globuri de cristal plastifiat, sau in ce or mai da ele. Inghiti ce ti se ofera asa cum e, sau nu o faci deloc. Crezi sau nu crezi. As simple as that, doar nu o sa iti pierzi timpul cu teorii ale conspiratiei.

In viata de zi cu zi insa, unde este de asteptat ca bipezii cerebrali sa actioneze coerent si rational, interpretarile devin o inepuizabila sursa de imprevizibil. De aici, evoluand spre o sursa de venit pentru cei a caror meserie presupune on a daily-basis jonglarea cu semantica si cu tot ceea ce poate fi contestat si reabordat dintr-un unghi diferit, SAU spre o sursa de real-pain-in-the-ass pentru restul muritorilor. Care, la randul ei, poate avea doua continuari firesti.

-         Nu iti pasa ce crede lumea, ce se poate (sub)intelege din ceea ce faci/zici. Ergo, traiesti o viata lunga si fericita. Daca nu fumezi, bei, te droghezi excesiv, caz in care esti doar fericit.

-         You do give a crap on what others may or may not think. And now is when it’s gettin’ tricky. (Am incercat sa imi dau seama de ce vorbesc in engleza… Probabil ca suna mai bine “crap” in varianta lor). Deci iti pasa. Lucru care te face din oficiu dobitoc, dar asta e, oameni suntem cu totii. Fericiti cei fara de constiinta, care nu realizeaza impactul pe care il au asupra celorlalti. Altfel, starea de self-awareness (asta e doar ca sa evit repetarea) devine unul dintre cei mai acceptati si puternici inhibatori. Nu inseamna neaparat ca ne face sa mintim, desi aici, la partea cu minciuna, ar fi mai mult de discutat. Ne face in schimb sa modelam forma finala in care furnizam adevarul. Si aceasta modelare mintala si adesea involuntara, se face bazandu-ne exclusiv pe ceea ce credem ca poate fi mai bine sau mai usor acceptat de catre ceilalti, pe observatiile pe care le-am facut de-a lungul vremii asupra publicului tinta si, evident, pe niste presupuneri hazardate, cladite pe o monitonizare minimala a unor stari de scurta durata si a unor reactii superficiale prin simplul fapt ca pot fi la randul lor la fel de influentate de exact acelasi proces prin care ne filtram si noi ideile. Pe scurt, daca celilalti apuca sa “minta” inaintea nostra, iar noi ne construim “strategia” pornind de la niste perceptii denaturate din fasa ?       *(intrebare retorica)     

Daca imi aduc bine aminte –desi e foarte posibil sa nu o fac, “sa nu minti” era unul din cele 10 pacate condamnabile. Sa denaturezi adevarul, sa omiti, sa ignori anumite fragmente pot fi probabil la fel de bine incadrate in aceeasi categorie. Eh, what the hell, suntem oricum toti niste pacatosi, se stie. Probabil ca tot “efortul” nostru de a cosmetiza niste reactii naturale si, cel mai probabil, complet acceptabile altfel, ar merita daca am ajunge la rezultatul scontat si daca scopul ar fi atins. Se poate prea bine insa, ca uneori sa nu avem un scop, si sa folosim strategii de personal PR in interesul propriu, fara a avea de fapt un interes. Si cum, mai nou, inducerea in eroare din virtutea inertiei s-a transofrmat aproape in sport national (ca sa nu zic global), te-ai astepta ca macar mai-marii statului, pusi sa candideze o data la cinci ani, sa fi dobandit intre timp minunata capacitate de a manipula usor, abil, fara greseala. Flawless, ca sa ramanem in spiritul anglofon. Ca mana unui doctor experimentat, pe care nu o simti atunci cand iti baga ditamai acul in vena. Sau poate intre timp am devenit noi prea buni la asta si asteptarile au crescut proportional cu nivelul cunostintelor pe care l-am atins si pofta nebuna de a critica si ataca aproape orice la care credem ca am ajuns sa ne pricepem cat de cat.

Doamne, cat pot sa deviez uneori.

Vedeti, iar am reusit sa scriu ceva complet neinteligibil pentru voi, cu valoarea insa a unei defulari revelatorii chiar, pentru mine. So, i’ll get all the credit and all the benefits; me, me, me. Ceea ce iar ma face sa ma intreb de ce mai tin acest blog public. A, da, pentru ca am un domeniu de .ro si e pacat fata de restul care nu au, dar ar merita sa aiba pentru ca scriu prea bine.

Damn.

 Acest text este un pamflet, o metafora, or something (de unde si invazia ghilimelelor) si va fi tratat ca atare. Adica nu luati mot-a-mot tot ce scriu aici, you dummies… :)