Haos si Zambete

Filmele care sunt inspirate din realitate. Plictiseala care ne facem sa vrem adrenalina. Scenariile rectilinii care nu ne multumesc.

A uri sau nu imprevizibilul. Nu asta este intrebarea, evident. Este doar un substitut de intrebare existentiala pana gasim una care sa functioneze pe termen lung. Pe termen scurt, descoper in fiecare zi complexitatea naturii umane. Fiecare, cu norme proprii, carand dupa sine o scara a valorilor complet personalizata pe care ne invita sa ne asezam, cu increderea de discernamant a unei persoane care crede ca poate sa emita pareri filosofice pentru ca l-a citit pe Freud in liceu si are dioptrii marite. Criteriul de baza -si totodata amuzant de instabil: natura noastra filtrata prin sistemul lor de apreciere. Dar nu despre asta e vorba.

Ai zice ca ii cunosti. Dupa mai multi ani de invadare reciproca a spatiului mai mult sau mai putin personal ai zice ca ii cunosti chiar destul de bine. Si cu toate astea, in momentul crucial, in momentul in care te astepti cel mai putin sa aiba capacitatea de a se reinventa instantaneu, oamenii de schimba. Individul -la singular pentru o mai buna ilustrare generalista, este un joben in care nimeni nu a reusit cu gandul macar sa patrunda si sa traga cu ochiul la impresionantul numar de iepuri ascunsi in spatele fundului dublu. OK, asta a sunat putin ciudat.

Uneori e atat de placut, de reconfortant si de suficient sa te complaci in propria-ti simplitate sau in a celor din jur. Este linistea sigurantei ca maine nu va fi cutremur si usorul regret ca ceasul va suna la aceeasi ora si vei urma acelasi traseu. Cu diferenta ca primul sentiment  pare sa atarne mai mult in balanta. Alteori e un spectacol fascinant sa vezi reactiile celorlalti cand sunt pusi in situatii limite. Atunci cand nu esti implicat direct sau cand iti poti pastra mintea limpede -lucru de foarte mare ajutor de cele mai multe ori, sa observi natura umana, initial rigida ca un betisor de sushi, contorsionandu-se in cele mai diverse si neortodoxe pozitii, poate fi o sublima delectare pentru un obisnuit cu obisnuinta. Si cand spun situatii limita, nu ma refer neaparat la cele negative, deci reprimati-va pornirile de a sari in sus si/sau cu gura pe mine cum ca sunt insensibila (iar). Ideea e ca, pana la urma, nu ne cunoastem deloc. Ne observam, ne construim pareri si imagini si, intr-un moment oarecare, totul se transforma. Pe principiul “Jana nu e moarta, Jana se transforma”.  Abia aceste binevenite dereglari de ritm care ne rup de cotidian ne fac sa ne bucuram de viata cu adevarat, ca niste creaturi emotionale si cerebrale ce suntem si nu ca niste frunze de ficus (desi am vazut ca e o planta foarte apreciata zilele astea, tot respectul). Totodata, ne fac sa reevaluam calitatea unei rutine sanatoase, ca pentru un ritm cardiac tihnit de batranei impacati cu sine si cu pensia lor (utopic, dar vorba vine).

Personal, incep sa ma satur de atatea rasturnari de situatie.

2.19 a.m.